Al şaptelea an fără el - Cătălin T. Bradu "Werewulf" (3 octombrie 2002 - 3 octombrie 2009)

20 iulie 1968 - 3 octombrie 2002

Au trecut şapte ani… Mai precis 2,557 de zile, 61,368 de ore, 3,682,080 de minute, 220,924,800 de secunde de când inima lui Cătălin a încetat să mai bată.

Deşi unii oameni din viaţa lui au trecut peste acest cumplit moment, considerând că odata ce el s-a dus, totul s-a sfârşit, eu continui să cred ca nu s-a terminat decât un capitol din viaţa lui. Materia nu se pierde, energia lui zburda liberă printre noi şi poate încă ne mai influenţează umila noastră existenţă.

Pentru mine a fost un mentor încă din momentul întalnirii noastre aparent întamplatoare.
Viaţa mea din acel moment s-a schimbat, a fost un moment de resuscitare, o trezire bruscă, o maturizare accelerată.
Eram un tânar student idealist de 19 ani, destul de rebel pentru acele vremuri înca neemancipate, când, alaturi de el, cel care mi-a deschis ochii, începusem să cred că realitatea nu este cea care ni se prezintă, frumos ambalată cu fundiţe roz. Ceea ce percepem noi este doar ceea ce ni se induce, într-un mod agresiv şi intoxicant.
Desigur, nu vă gândiţi că m-a pus la el pe un scaun ca să scoată credulitatea din mine, precum exorciştii pe care-i vedem la TV. A fost un lung şir de iniţiere de ani de zile în filosofie, muzică, dezbateri, schimb de experienţă, pâna în ziua în care am ales drumul pe care paşesc şi astăzi.

Admiraţia mea pentru acest om nu va pieri niciodată, prin simplul fapt că a fost unul dintre puţinii oameni pe care i-am cunoscut, cu principii şi valori, demnitate si onoare, respect si capacitatea de a-şi depaşi limitele sau de a continua lupta indiferent de consecinţe.
E greu sa defineşti un om care ţi-a marcat existenţa în cuvinte, dar e important să-i cinstesti memoria şi să te bucuri că ai avut onoarea sa-l cunosti, să-i continui lupta şi să-l porţi cu tine în suflet, bucurându-te de fiecare moment care a mai rămas de parcurs pe acest traseu efemer.
Mulţi dintre oamenii care îmi sunt alaturi ştiu că nu pot trece peste momentul dispariţiei lui, pentru că lipsa lui nu se rezumă doar la momentul decesului. Suntem mai săraci, mai singuri, mai puţini, noi cei care încă mai putem schimba cocina asta de porci în care înnotam făra vlaga şi fără scăpare.

Cătălin,
sper să ne călăuzeşti, aşa cum o făceai de fiecare dată, spre bucăţica noastră de Univers, acolo unde încă mai există valori şi principii, acolo unde oamenii nu se vând pe 30 de arginţi, acolo unde nu trebuie să-mi ascund gândurile, trăirile, simţirile, acolo unde nu există lacrimi, drame şi decepţii şi îti promit solemn să aduc cu mine, atunci când va veni momentul: un tricolor, scrierile lui Eminescu, Ţuţea şi Cioran, desaga cu carţi a lui Badea Cârţan, partiturile lui Enescu si ale lui Porumbescu, columna lui Brâncuşi, aripile de Icar ale lui Vlaicu si ale lui Vuia, brâul si pistoalele lui Avram Iancu, barda lui Mihai, sabia lui Ştefan şi bastonul Mareşalului.

Sper că pe 21 august 2009, Valentina a ajuns intr-un final la tine.
Aproape 7 ani a trait cu un dor nesfârşit să te vadă, să te auda, iar acum ne-a lăsat, mai goi, mai singuri, mai săraci, mai puţini. Ştii că e o luptătoare şi pentru noi aşa va rămâne în veci, precum ai fost tu. Doar ea te-a învaţat să mergi.

Nevăzut

Există o lume pe care ochii tăi nu o văd,
Aşa cum există voci pe care urechile tale nu le aud,
Ale unor suflete pe care tu nu le simţi.
Există locuri în care nu ai fost nici cu gândul,
Căci mintea ta nu poate călători aşa departe.
Dar cei de-acolo ?
Cu ei cum rămâne ?
Ne văd , ne aud, ne simt ?
Poţi ştii ?
Sau ce ştii ?
Crezi că acest şir fără început are vreun sfârşit ?
Dacă da , atunci care-i începutul ?
Crezi în paşii fără tălpi ?
În ziua fără soare ?
Nu te grăbi ci doar cugetă !
Nu vorbi atunci când nici măcar tu nu te-auzi !
Aşteaptă…
« Dacă nu-i vezi, şi nu-i auzi nu înseamnă că nu există ! »

Werewulf

Toată lumea mă-ntreabă :
"De ce atât de tânăr şi fără păr ?
De ce atât de tânăr şi atât de singur ?
De ce atât de tânăr şi fără zâmbet ?
De ce atât de tânăr şi atât de matur ?
De ce atât de tânăr si cu barbă ?
De ce atat de tânăr şi fără glume ?"

Tuturor eu vă răspund :
"Eu sunt omul fără păr !
Sunt omul care l-a cunoscut pe celalalt Om !
Nici el n-avea păr !
Nici el n-avea prieteni !
Şi el era matur !
Şi el avea barbă !
Nici el nu glumea !
Acum sunt singur !"


Deşi în lumea asta moartă oamenii sunt vii,
Cunosc un om din lumea moartă mai viu ca voi.
Căci voi cei vii, uitaţi veţi fi, chiar până să vă stingeţi.
Vouă cine vă scrie ?

În fiecare zi, gândesc c-ar fi, deşi nu-i zăresc chipul.
Verbul a fi la orice timp, exprimă existenţa !
Pe veci exişti purtat în al meu suflet,
Doi oameni desparţiţi, prinşi între timpuri.

Maximus Publius Anonimus 2005

"If someone can’t take a joke, Fuck him!", Werewulf

Momentul 0 - decembrie 1989 !

Dupa mai bine de 50 de ani de comunism, poporul acesta a avut sansa sa traisca momentul 0, moment ce putea sa devina sansa fiecaruia dintre noi, sa refacem ceea ce am pierdut pe drum si sa stergem rusinea tacerii fata de cei care, adunati in dube pentru ca au simtit romaneste, au putrezit mai apoi prin puscariile comuniste.

Nu o sa marsez prea mult pe acest subiect (unii il cunosc, altora nu le pasa) din faptul ca drama a sute de mii de oameni si a familiilor acestora nu se poate rezuma la 10 randuri.
Prefer sa ma leg de momentul 0 care, putea fi si sansa mea ca individ, dar nu a fost sa fie si nu sunt singurul care se afla in aceasta situatie.

Personal afirm fara nici un fel de retinere ca, din cei 30 de ani de viata, ultimii 20 au fost un esec total.
Desi ceea ce traiesc acum nu corespunde cu ceea ce-mi imaginam la varsta de 9 ani, cand m-au prins evenimentele din decembrie 1989 pe strada, respectul meu pentru jertfa acelor oameni nu se va pierde niciodata, mai ales ca pana in momentul de fata nu exista vinovati in acel dosar...mai trist este ca nu vor exista niciodata !

Dupa momentul 0, evident vine momentul 1, adevarata revolutie, innabusita de mineri (si nu numai) cu succes in iunie 1990.
Randurile de mai jos au fost scrise in memoria eroilor care s-au jertfit in aceste doua evenimente care, prin jertfa lor ar fi putut sa schimbe drumul gresit pe care am ajus sa pasim vreme de 20 de ani.

Loviluţie, securiadă, gemocraţie, vox populi pe marginea gropii !

"Fiecare om este vinovat, pentru toate lucrurile bune pe care nu le-a facut."
Voltaire

M-am născut mic, într-o ţară oarbă,
Dar nu orb !
Am dat cu ochii de comunişti,
Şi ei de mine.
În timp ce stăteam la coadă la pâine,
Se aud voci in spate şoptind :
"- Acest copil învaţă bine !"
"- E bun în Partid !"

Apoi românii dezmeticiţi s-au răsculat.
Mulţi au murit...mulţi au fugit.
Comuniştii s-au ascuns.
Şi-au schimbat hainele şi s-au întors.
Ne vorbesc despre democraţie şi ne îndeamnă,
Să luăm în seamă votul secret.
"- Votăm împreună pentr-o lume mai bună !"

Eu am crescut.
Dar nu în Partid.
Stau şi pictez omul meschin.
Vă vorbesc despre el.
Şi timpul trece...cu gândul la Partid.
Aş putea vorbi despre democraţie,
Legată cu fundă la ochi,
Dar nu in Partidul definitiv.

Caut dovezi ca omul de aici,
A fost ucis de comunişti.
Dar iarna comuniştii fost-au acoperiţi.
De zăpada lui '89,
Şi de sângele celor ucişi.
Căraţi sa devină turişti.
In lumi paralele.

Daca n-aş fi fost şoim,
Nu aveam Patrie.
Daca n-aş fi fost pionier,
"- Unde mai era pionieratul ?"
Acum sunt liber...
Să fac ce vreau, să spun ce vreau.
Vorbesc singur, căci nimeni nu m-ascultă.
Căci glasul se-aude, doar in Partid.

Din trei bolşevici, faci cinci democraţi.
Din ei, zece sunt bine intenţionaţi.
O sută luptă pentru libertate.
O mie merg spre Piaţa Universităţii.
Zece mii cad măturaţi de gloanţe la Loviluţie.
O sută de mii au fost răniţi.
Un milion au brevet de revoluţionar.
Zece milioane s-au uitat la ştiri.
Douăzeci si trei plâng după Partid.
Doar câteva mame îşi caută copiii prin cimitire.

După câteva luni ies huliganii în stradă,
Ca să-i demaşte pe comunişti.
Fac greva foamei, printre turişti,
Vorbesc despre ţeluri înalte,
Cu faţa la activişti.
"- Să vină tiranii la judecată!"
"- Ne-au împuşcat atunci la grămadă!"

Bastoanele lovesc şi pietrele zboară.
"- Ciudat ! Între oameni din aceeaşi ţară ! "
"- Nu toţi avem sângele roşu !"
Dar vine armata sa oprească scandalul.
Cu plumbi zburători, de huligani ucigători.
Astăzi e pace, se fac arestări.
Se caută huligani rătăcitori.
Se spală şoseaua de sânge.
Frumos program la televizor.
Dar mâine in Piaţă, fasciştii se-ntorc,
Cântând a libertate...

Mesajele zboară in gropi de lume uitate :
"- Proletari din toate zările veniţi!
- Veniţi şi ordonaţi oamenii dezordonaţi!
- Veniţi şi apăraţi, tocaţi, linşaţi, scuipaţi!
- Anihilaţi-i pe drogaţi!
- Ucideţi-i pe cei demoralizaţi, caci sunt drogaţi-intoxicaţi!"
- Îmi confirmaţi?
- Pe voi suntem bazaţi, voi cei dintâi bărbaţi.
- Partidul trebuie să-l apăraţi,
- Trăiască libertatea !"

Şi au venit, pe huligani i-au amuţit.
Şi-au semănat frica până la infinit.
Au fost si securişti.
Au fost si activişti.
Şi oamenii Partidului, toţi răspopiţi.
Apoi le-au mulţumit, i-au aclamat.
Şi i-au trimis din nou în gropi.
La săpat de mare adâncime…
Unde se ascunde suferinţa mamelor, celor proscrişi.

Acum nu mai stau la coadă la pâine.
Stau la coadă la libertate, căci s-a mutat locul,
Se numeşte Străuleşti II,
Aici au crescut crucile şi toţi sunt fraţi,
Din familia celui NEIDENTIFICAT.
Până la urmă mă întreb, zilnic mirat :
"- De ce mai apar cruci din neamul celui neidentificat ?
…Viu-huligan, mort-neidentificat ! "

Maximus Publius Anonimus